Lorina Vudu

La mulți ani conferențiarului universitar Lorina Vudu!

Published: 15.06.2022

 

lorina vuduComunitatea Universităţii de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova adresează sincere felicitări şi urări de bine conferențiarului universitar Lorina Vudu, șef al Catedrei de endocrinologie, doctor în științe medicale, cu ocazia celei de-a 60-a aniversări.

Acest prilej oferă oportunitatea de a exprima înalta considerație pentru profesionalismul, onestitatea și responsabilitatea Domniei Sale, manifestate în activitatea multilaterală pe care o desfășoară la Alma Mater.

Grație pasiunii, interesului profesional, perseverenței și tendinței spre excelență a parcurs calea ascensiunii, atingând contururile unui reputat medic în domeniul endocrinologiei recunoscut atât în țară, cât și peste hotare. A reușit să se afirme plenar în funcțiile de: conferențiar universitar, șef al Catedrei de endocrinologie, cercetător științific coordonator și șef al Laboratorului de endocrinologie.

Atitudinea binevoitoare în relațiile cu pacienții și colegii, devotamentul față de profesie, realizările în activitatea didactică, științifică și cea clinică i-au conturat o imagine-model printre studenți și medici rezidenți, şi i-au adus aprecierea la justa valoare în comunitatea medicală și academică din Republica Moldova. 

Pe parcursul activității la USMF „Nicolae Testemițanu”, dna Vudu s-a remarcat și ca un cercetător perseverent, rezultatele studiilor sale fiind reflectate în reviste naționale și internaționale, monografii, culegeri, elaborări metodice, brevete de invenție, fapt ce contribuie la promovarea imaginii Universității. 

Cu prilejul frumoasei aniversări, comunitatea academică exprimă apreciere și gratitudine pentru tot ceea ce realizează în procesul de formare a cadrelor medicale, pentru dezvoltarea științelor și a practicii medicale, în beneficiul pacienților și a sistemului național de sănătate. A demonstrat de nenumărate ori că este un promotor fidel al tradițiilor și al valorilor universitare. 

Îi dorim să rămână în continuare devotată nobilei profesii de medic și să contribuie constant la dezvoltarea endocrinologiei, înregistrând noi performanțe și proiecte inovative. Îi urăm pace și sănătate, bucurii și prosperitate alături de oamenii dragi.

 

La mulți ani!

Lorina Vudu
usmf
La mulți ani Lorina Vudu
mesaj de felicitare
rector Emil Ceban
Catedra de Endocrinologie
conferențiar universitar

Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.

SOCIAL MEDIA

Comentarii