Nicolae Testemiţanu

97 de ani de la nașterea lui Nicolae Testemiţanu - rector și ministru al sănătăţii, academician, profesor şi Om de stat

Published: 30.07.2024

Nicolae TestemițanuComunitatea Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” aduce un omagiu ilustrului savant și profesor Nicolae Testemițanu, fost ministru al sănătății, rector, academician și cavaler al Ordinului Republicii – o somitate a comunității medicale din Republica Moldova, cu ocazia marcării celor 97 de ani de la naștere. Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie din Republica Moldova poartă numele eminentului savant începând cu anul 1990.

Prin contribuțiile sale substanțiale la reformarea și dezvoltarea învățământului superior medical și a sistemului național de sănătate, Domnia Sa a avut un impact substanțial asupra sănătății publice și a educației medicale. Crearea sistemului modern de asistență medicală primară, integrat funcțional cu medicina specializată, de dezvoltare a asistenței medicale specializate de ambulator în localitățile rurale, serviciului spitalicesc specializat la nivel de raion, inclusiv și a medicinei de urgență, se datorează viziunii și eforturilor sale neobosite. 

Nicolae Testemiţanu s-a născut la 1 august 1927 în satul Ochiul Alb, județul Bălţi. Finalizează studiile gimnaziale în s. Baraboi, apoi Școala medie nr. 1 din or. Bălţi, iar în anul 1951 absolvește Institutul de Stat de Medicină din Chişinău (ISMC).

În același an este admis în ordinatură clinică la Catedra de chirurgie generală a ISMC, în paralel, activând ca medic în Secția de chirurgie a Spitalului Raional din Râşcani. Din 1954 este angajat ca asistent, ulterior conferențiar, profesor, iar mai târziu - şef al acestei catedre. Exercită și funcția de medic-şef al Spitalului Clinic Republican și fondează revista „Ocrotirea sănătăţii”.

În 1958 susţine teza de doctor în științe medicale, iar un an mai târziu, la vârsta de doar 32 de ani, este numit rector al Institutului de Stat de Medicină din Chişinău. Tânărul rector reușește să deschidă facultăţile de Stomatologie (1959), Perfecţionare a Medicilor (1962), Medicină Preventivă (1963) și Farmacie (1964). Datorită acestui fapt, numărul studenților se dublează, soluționând problema insuficienței cadrelor medicale din țară. A consolidat efectivul didactic și baza tehnico-materială, a asigurat procesul de instruire cu utilaj și materiale didactice, a îmbunătăţit condiţiile de trai ale angajaților şi studenţilor.

Nicolae TestemițanuÎn anul 1963, Nicolae Testemițanu este numit în funcţia de ministru al sănătăţii, continuând să activeze la Catedra de traumatologie, ortopedie şi chirurgie de campanie. Fiind ministru a elaborat strategii orientate spre consolidarea patrimoniului sistemului de sănătate, asigurarea cu cadre medicale, perfecţionarea formelor şi metodelor de organizare a asistenţei medicale acordate populaţiei.

Domnia sai a contribuit esențial la dezvoltarea asistenței medicale de înaltă calificare, la nivel republican. În 1963 este instituit Spitalul Republican de Traumatologie, ortopedie și protezare. În 1964 este deschisă Policlinica Stomatologică Orășenească, care, în 1966, este reorganizată în Policlinica Stomatologică Republicană. În același an, în baza secției Dermatologice a Spitalului Republican, se organizează Dispensarul Dermatovenerologic Republican, iar în baza spitalelor orășenești și raionale au fost organizate spitale republicane în Chișinău, Bălți, Tiraspol, Tighina, Cahul, Rîbnița și Soroca.

Nicolae Testemițanu este inițiatorul proiectării și construirii celor mai valoroase Centre de asistență medicală specializată: Spitalul Clinic Republican, Institutul de Ftiziopulmonologie, Centrul Oncologic, centrul Ocrotirii Sănătății Mamei și Copilului, Spitalul de Urgență, Institutul de Cardiologie, în baza cărora au fost desfășurate și funcționează zeci de catedre ale Universității.

A pledat pentru asigurarea sistemului de sănătate cu cadre medicale, preponderent autohtone, și introducerea limbii române în procesul de instruire, inițiativă pentru care, în anul 1968, a fost destituit din postul de ministru. Mai târziu devine conferențiar la Catedra de igienă socială și organizare a ocrotirii sănătății (actualmente Catedra de medicină socială și management Nicolae Testemițanu).

Nicolae TestemițanuÎn anul 1973 susţine teza de doctor habilitat în științe medicale. După conferirea titlului științifico-didactic de profesor este numit şef al Catedrei de medicină socială, pe care o conduce până la ultima suflare. Nicolae Testemițanu a vemit cu argumentarea științifică a lichidării deosebirilor esențiale ale necesităților asistenței medicale acordate populației urbane și rurale, astfel a elaborat o nouă concepție de organizare a asistenței medicale specializate de ambulator, staționar și serviciului de urgență pentru populația rurală, care prevedea descentralizarea asistenței medicale specializate de ambulator la locul de trai și centralizarea asistenței de staționar în spitalele raionale centrale, precum și organizarea pe lângă acestea a secțiilor de asistență medicală urgentă. În contextul problemei menționate, colectivul catedrei și al laboratorului științific, în comun cu arhitecți, proiectanți, matematicieni și economiști, sub conducerea sa, au fost proiectate 4 categorii de ambulatorii medicale sătești și 3 categorii de puncte medicale, care au fost amplasate în toate localitățile rurale.

Pentru prima dată, a argumentat științific și a efectuat amplasarea rațională a rețelei de instituții medicale destinate populației rurale în perspectivă până în anul 2005. În baza acestor realizări științifice, în 1982, autoritățile statului au luat hotărârea privind construirea ambulatoriilor şi punctelor medicale în localitățile rurale. Aceste rezultate au fost înalt apreciate de guvern prin decernarea, în 1983,  profesorului Nicolae Testemițanu și echipei condusă de el a Premiului de Stat în știință și tehnică. Totodată, catedra condusă de profesorul Testemiţanu a fost recunoscută în URSS ca centru știinţific coordonator în probleme de organizare a ocrotirii sănătăţii populației din mediul rural.

Nicolae TestemițanuNicolae Testemițanu a fost un pedagog experimentat, devotat cauzei şi idealurilor tinerelor generaţii. A publicat peste 220 de lucrări ştiinţifice, inclusiv 15 monografii, lucrări metodice consacrate managementului în sănătate publică și istoriei medicinei.

Nicolae Testemiţanu a înscris numele său în inimile poporului nostru prin activitatea sa multilaterală, orientată spre cercetare, dezvoltare si evoluţie, spre cultivarea dragostei faţă de carte, mândrie de neam și respect pentru strămoşi. A fost un adevărat patriot, savant remarcabil, politician, un om cu dragoste neţărmuita faţă de poporul său. Scânteia vieţii sale a luminat puţin, dar foarte rodnic. Prin ceea ce a reușit să realizeze, a lăsat un nume care a devenit legendar. Patriotismul său înflăcărat va fi călăuză în viaţă pentru multe generaţii prezente şi viitoare.

Nicolae Testemiţanu s-a stins subit din viață la 20 septembrie 1986, în urma unui atac de cord. Post-mortem, în 2010, a fost decorat cu Ordinul Republicii, iar în 2011 i-a fost conferit titlul de academician al Academiei de Științe a Moldovei.

Memoria sa este eternizată prin Hotărârea Parlamentului Republicii Moldova din 23 iunie 2003, care a instituit ca distincție de Stat Medalia Nicolae Testemițanu, numele lui îl poartă școala din satul natal, Spitalul Raional Drochia, o stradă din municipiul Chișinău, una din orășelul Șoldănești și din orașul Călărași, spitalul și o stradă din orășelul Olănești ș.a.   

Nicolae Testemițanu
Nicolae Testemițanu
Nicolae Testemițanu
Nicolae Testemițanu
Nicolae Testemițanu
Nicolae Testemițanu
Nicolae Testemițanu
Nicolae Testemițanu
Nicolae Testemițanu
Nicolae Testemițanu
Nicolae Testemițanu
Nicolae Testemițanu
Nicolae Testemițanu
Nicolae Testemițanu
Nicolae Testemițanu
Nicolae Testemițanu
Nicolae Testemițanu
Nicolae Testemițanu
Nicolae Testemițanu
Nicolae Testemițanu
Nicolae Testemițanu
Nicolae Testemițanu
Nicolae Testemițanu
Nicolae Testemițanu
Nicolae Testemițanu
Nicolae Testemițanu
Nicolae Testemițanu
Nicolae Testemițanu
usmf
nicolae testemițanu
savant
om ilustru
profesor
rector
ministru al sănătății
Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”

Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.

SOCIAL MEDIA

Comentarii