In memoriam profesorul universitar Vasile Niguleanu

Published: 08.08.2025

Comunitatea academică a Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemiţanu’’ comemorează profesorul universitar Vasile Niguleanu, doctor habilitat în medicină, profesor universitar, preşedinte al Asociaţiei Medicilor de Laborator din Republica Moldova, Laureat al Premiului de Stat al Republicii Moldova în domeniul ştiinţei şi tehnicii, în contextul consemnării a 85 de ani de la naştere. 

Vasile Niguleanu s-a născut pe data de 8 august 1940, în satul Ruseni, raionul Edineţ. După absolvirea Școlii de felceri şi moaşe din orașul Bălţi, în anul 1957 urmează studiile la Facultatea de Medicină Generală a Institutului de Stat de Medicină din Chişinău (ISMC, în prezent Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemiţanu’’ din Republica Moldova), pe care îl absolvă cu succes în anul 1963. 

Un capitol important în cariera profesorului Niguleanu este susținerea tezei de doctor în medicină cu tema „Studierea modificărilor metabolismului tisular în unele organe şi a funcţiei lor în cadrul şocului traumatic”. Rezultatele studiilor realizate au pus în evidenţă modificările intensităţii proceselor metabolismului energetic celular şi necesităţile integrale ale celulelor şi ţesuturilor în oxigen în acest proces patologic, ceea ce a permis de a indica unele/de a identifica noi căi de tratament şi profilaxie a şocului traumatic. De asemenea, profesorului Vasile Niguleanu îi aparţine întâietatea a acizilor nucleici, aminoacizilor, hormonilor cortico suprarenalelor şi a unor enzime din sistemul bioenergetic în procesul evoluţiei şocului traumatic experimental. 

În baza rezultatelor tezei de doctor habilitat în medicină cu tema: „Importanţa sistemului hipotalamo-hipofizo-suprarenal în mecanismele dereglărilor metabolismului diferitor organe, provocate de grave traume mecanice”, a fost formulată o nouă direcţie ştiinţifică în domeniul patogeniei dereglărilor şi adaptării metabolismului energetic şi proteic intracelular în cadrul traumelor mecanice grave, evaluate mecanismele reglării acestor procese şi căile eficiente de corecţie. 

Între anii 1986-2010, profesorul Niguleanu îndeplinește funcția de şef al Catedrei diagnostic de laborator clinic, fondată de dumnealui. În această perioadă a fost creată baza materială a catedrei şi au fost stabilite principiile conceptuale de instruire în cadrul acesteia. Împreună cu angajații catedrei profesorul Niguleanu a elaborat un set de materiale instructive şi indicaţii metodice indispensabile pentru procesul de instruire, utilizate în domeniul medicinei de laborator.

Sub conducerea profesorului Vasile Niguleanu au fost susținute 3 teze de doctor în medicină.

Vasile Niguleanu a avut un valoros palmares științific, publicând peste 150 de lucrări ştiinţifice.

Profesorul Vasile Niguleanu a fost decorat cu Ordinul Gloria Muncii, deține titlul onorific „Om Emerit”, diploma USMF „Nicolae Testemițanu”, și este Laureat al Premiului de Stat al Republicii Moldova în domeniul ştiinţei şi tehnicii. 

Profesorul Vasile Niguleanu s-a stins din viață la 12 august 2018. A rămas în amintirea colegilor și a discipolilor ca o personalitate cu autoritate și experiență vastă, un profesionist devotat profesiei și educației tinerelor generații de medici specialiști.

Vasile Niguleanu
usmf
comemorare
profesorul Vasile Niguleanu

Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.

SOCIAL MEDIA

Comentarii