comemorare

In Memoriam: Vladimir Hotineanu – chirurgul cu suflet și mâini de aur – fondatorul școlii chirurgicale

Published: 01.10.2025

comemorareComunitatea academică a Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemiţanu’’ îl comemorează astăzi, 1 octombrie, pe regretatul profesor Vladimir Hotineanu, reputat chirurg, doctor habilitat în științe medicale, șef al Catedrei de chirurgie nr. 2, academician al Academiei de Științe a Moldovei, deputat și ministru al sănătății.

Vladimir Hotineanu s-a născut la 1 octombrie 1950, în orașul Kâzâl-Orda, Republica Kazahstan. Școala Medie de Cultură Generală din or. Telenești a fost prima instituție care i-a deschis orizontul spre cunoaștere. În anul 1968 a fost admis la Institutul de Stat de Medicină din Chişinău (în prezent Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova), pe care l-a absolvit cu succes în 1974. 

Distinsul profesor Hotineanu și-a consacrat circa 36 de ani din viaţă Almei Mater. Pe parcursul celor trei decenii de activitate, Vladimir Hotineanu a urcat treptele ierarhice ale carierei profesionale în sistemul de învățământ superior: de la asistent și conferenţiar până la profesor universitar, şef de catedră și prorector pentru relații internaționale, ulterior prorector pentru activitate clinică și instruire postuniversitară. Pedagog prin vocaţie, profesorul Hotineanu a câştigat respectul și aprecierea discipolilor şi a colegilor de breaslă, în special în calitate de şef al Catedrei de chirurgie nr. 2, unde a format o echipă de specialiști profesioniști capabili să facă față celor mai dificile cazuri.

Cercetările realizate de către profesorul Vladimir Hotineanu s-au axat pe tratamentul chirurgical al plăgilor purulente extinse și al peritonitelor postoperatorii, fiind încununate cu susţinerea tezei de doctor în științe medicale (1983) cu tema „Tratamentul plăgilor infectate extinse în mediul abacterial dirijat”, în care au fost argumentate mecanismele de dirijare a procesului inflamator prin alterarea fazei I de inflamaţie şi accelerarea fazei II şi III a procesului de plagă. Ulterior, în 1990 susține cu excelență teza de doctor habilitat științe medicale.

Ilustrul profesor Hotineanu deține un valoros palmares științific, fiind autor și coautor a peste 700 de lucrări ştiinţifice și didactice, inclusiv 12 monografii, 7 manuale, 8 ghiduri, 20 de invenții și inovații, diverse recomandări metodice, înalt apreciate în țară și peste hotare. 

Sub conducerea Domniei sale au fost elaborate și susţinute 29 de teze de doctor în ştiinţe medicale şi 5 de doctor habilitat. A creat o veritabilă școală de savanți-chirurgi, care-i dezvoltă în continuare ideile și proiectele. În 2012, pentru merite remarcabile în activitatea de cercetare, profesorul Vladimir Hotineanu a fost ales membru-corespondent al Academiei de Științe a Moldovei, iar în 2017 – membru titular. 

Profesorul Vladimir Hotineanu a implementat în practica chirurgicală metode noi de tratament, inclusiv transplantul de organe. Zi de zi, a tratat cei mai complicați și gravi bolnavi nu doar în cadrul Spitalului Clinic Republican „Timofei Moșneaga”, dar și în alte instituţii medico-sanitare publice din țară.

În anii 1998 și 1999 a exercitat funcția de viceministru al sănătății, ulterior – cea de ministru al sănătății (aa. 2009 și 2010), iar în anul 2010 a fost ales deputat în Parlamentul Republicii Moldova. Aici a deținut funcția de președinte al comisiilor parlamentare Protecție socială, sănătate și familie și Cultură, educație, cercetare, tineret, sport și mass-media.

A îndeplinit atribuțiile de preşedinte: al Consiliului metodic central postuniversitar, al Seminarului științific de profil chirurgical, al Comisiei de profil Chirurgie, al Consiliului consultativ „Agenţia transplantului de organe şi ţesuturi” din Republica Moldova; redactor-şef al Enciclopediei medicale a Academiei de Ştiințe a Moldovei; fondator şi redactor-şef al revistei Arta Medica; organizator şi fondator al cursurilor de perfecţionare „Lecturi de iarnă” pentru specialiştii de profil chirurgical; organizator al congreselor Societății Chirurgilor din Republica Moldova ș.a. 

comemorareActivitatea multidimensională a academicianului Vladimir Hotineanu a fost înalt apreciată cu numeroase distincții de stat, printre care: titlurile onorifice Om Emerit al Republicii Moldova și Laureat al Premiului Național în domeniul științei și tehnicii; medaliile „Meritul Civic”, „Nicolae Testemițanu”, „Dimitrie Cantemir”; „Ordinul de Onoare” și „Ordinul Republicii”, precum și diverse mențiuni, distincții și titluri onorifice internaționale.

Vladimir Hotineanu s-a stins din viață la 15 noiembrie 2019, la doar 69 de ani. Amintirea profesorului Hotineanu va rămâne vie în memoria și în sufletele tuturor celor care l-au cunoscut sau care au avut șansa de a fi tratați de renumitul medic chirurg.

Pe data de 1 octombrie 2020, în incinta Catedrei de chirurgie nr. 2 a Spitalului Clinic Republican „Timofei Moșneaga” a fost dezvelită o placă comemorativă în amintirea distinsului profesor. Acțiunea a fost organizată cu prilejul aniversării a 70-a de la nașterea renumitului chirurg Vladimir Hotineanu și s-a înscris în Planul de manifestări consacrate celor 75 de ani de la fondarea USMF „Nicolae Testemițanu”.

comemorare
usmf
comemorare
Catedra de chirurgie nr. 2
profesorul Vladimir Hotineanu

Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.

SOCIAL MEDIA

Comentarii