Profesorul Victor Ghicavîi – o figură emblematică a farmaciei autohtone
- 310 vues
Comunitatea Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemiţanu” exprimă profundul regret în legătură cu trecerea în eternitate a profesorului universitar Victor Ghicavîi, doctor habilitat în științe medicale, fost șef al Catedrei de farmacologie și farmacologie clinică, membru corespondent al Academiei de Științe a Moldovei. Domnia sa este considerat fondatorul școlii științifice de farmacologie națională, laureat al Premiului de Stat, Om Emerit în știință, o personalitate notorie în comunitatea medicală, care și-a dedicat circa șase decenii din viaţă Almei Mater.
Victor Ghicavîi s-a născut la 11 august 1944 în satul Mărcăuți, raionul Briceni, într-o familie de agricultori. După absolvirea Școlii Medii de Cultură Generală din satul natal, în anul 1961 a fost admis la Institutul de Stat de Medicină din Chişinău (actualmente Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemiţanu” din Republica Moldova), pe care îl absolvă cu mențiune în 1966. Fiind remarcat pentru potențialul său excepțional, Victor Ghicavîi a fost angajat în calitate de asistent la Catedra de farmacologie. Activitatea sa a fost marcată de influența profesorului Efim Muhin, care a avut un rol esențial în dezvoltarea sa profesională. Sub îndrumarea acestuia, Victor Ghicavîi a reușit să-și perfecționeze cunoștințele și să efectueze studii aprofundate în domeniul farmacologiei. Prima investigație farmacologică amplă s-a finalizat cu susținerea tezei de doctor în științe medicale cu tema „Influența etironului și asocierii lui cu hexoniu asupra circulației sanguine și regimului de oxigenare a organismului”, în 1971, la vârsta de doar 27 de ani. Lucrarea științifică a fost realizată în cadrul Institutului de Cercetări Științifice în Medicina de Urgență „I.I. Djanelidze” din Sankt Petersburg.
La Alma Mater, a parcurs toate etapele de creștere profesională, de la asistent, conferenţiar, profesor universitar, şef de catedră și prorector pentru activitate didactică.
Profesor prin vocație și specialist notoriu în farmacologie, Victor Ghicavîi a avut o contribuție semnificativă la dezvoltarea acestui domeniu. În anul 1980, a fondat Cursul de farmacologie clinică, care, datorită succesului și importanței sale, a fost reorganizat peste doi ani în Catedra de farmacologie clinică, iar din 1988 în Catedra de farmacologie și farmacologie clinică, pe care le-a condus timp de 26 de ani. Această realizare a accentuat rolul său ca lider și inovator în învățământul farmaceutic. A reușit să consolideze o echipă de cadre didactice și științifice înalt calificate și profesioniste, pentru care au fost create condiții favorabile de activitate, studii și cercetare, ceea ce a permis realizarea unor progrese semnificative în domeniul farmacologiei clinice. De asemenea, profesorul a acordat o deosebită atenție instruirii studenților și medicilor rezidenți, activitatea sa didactică fiind remarcată printr-o ținută academică de excepție. Competențele sale profesionale și calitățile umane au inspirat și vor continua să inspire numeroase generații de studenți și colegi. Sub îndrumarea sa au fost editate un șir de materiale didactice pentru studenți și medici rezidenți: „Medicamentele și utilizarea lor rațională”, „Medicamentul – beneficiu sau prejudiciu?”, „Farmacologia’’, „Farmacologia clinică’’, „Medicamentele – baza farmacoterapiei raționale”, „Farmacoterapia afecțiunilor stomatologice” ș.a.
În perioada anilor 1986-1994, Domnia sa a exercitat responsabila funcție de prorector pentru activitate didactică, contribuind la restructurarea procesului de studii, îmbunătățirea calității învățământului medical și farmaceutic și la crearea unui mediu academic favorabil pentru viitorii specialiști. Au fost ani dificili, cu provocări, dar și rezultate bune. Odată cu obținerea independenței și a suveranității țării, a fost inițiat procesul de racordare a curriculei universitare și postuniversitare la standardele europene și internaționale, a fost inițiată implementarea tehnologiilor informaționale în instruire și crearea sălilor computerizate pentru învățare și evaluare, s-a trecut la predarea în limba română cu grafie latină. Domnia sa a fost printre promotorii organizării și implementării instruirii prin rezidențiat, a optat pentru transformarea Institutului de Medicină în Universitate, a susținut organizarea Secției Medicale a Academiei de Științe a Moldovei ș.a.
Victor Ghicavîi a participat activ la includerea funcției de medic farmacolog clinician în Nomenclatorul specialităților, la elaborarea actelor normative de introducere a serviciului farmacologia clinică în instituția de sănătate publică ș.a.
Pe parcursul anilor, distinsul profesor a îmbinat armonios activitatea didactică cu cea ştiinţifică. Cercetările sale au fost dedicate studiului și elaborării medicamentelor autohtone antihipotensive, absorbante, entomologice și uleiurilor vegetale produse din materie primă locală. Activitatea ştiinţifică este reflectată în peste 560 de lucrări ştiinţifice și metodico-didactice, inclusiv 10 monografii, articole în reviste internaționale cu factor de impact, 34 de manuale, ghiduri și îndrumări metodice. Este autor a 65 de invenții. Între anii 2007-2015 a fost conducătorul științific al Programului de Stat „Elaborarea noilor preparate farmaceutice în baza utilizării materiei prime locale”, în cadrul căruia au fost elaborate și autorizate 16 medicamente eficiente.
Lucrările sale sunt consacrate problemelor cercetării și elaborării medicamentelor, selectării și utilizării raționale a medicamentelor, optimizării tratamentului medicamentos al diverselor maladii și stări patologice.
Rezultatele cercetărilor științifice ale profesorului Ghicavîi au fost prezentate la diverse forumuri științifice, expoziții și saloane naționale și internaționale în România, Rusia, Ungaria, Germania și Elveția, fiind apreciate cu medalii și diferite distincții. Sub egida Domniei sale au fost susținute 21 de teze de doctor și 6 de doctor habilitat în științe medicale – o veritabilă școală de savanți în farmacologia autohtonă. În anul 2012, prin concurs, a fost ales membru corespondent al Academiei de Științe a Moldovei.
Profesorul Victor Ghicavîi a reușit să îmbine organic obligațiile profesionale cu participarea activă în viața socială. A fost specialistul principal în farmacologie al Ministerului Sănătății al Republicii Moldova, președinte de onoare al Societății Farmacologilor din Republica Moldova, ex-președinte al Comitetului Național de Etică din Moldova, membru al Senatului și Consiliului științific ale Universității, președinte al Consiliului științific specializat, membru al Asambleei Academiei de Științe a Moldovei și al colegiilor de redacție a șapte reviste științifice naționale și internaționale ș.a.
Pe parcursul întregii sale activităţi, Victor Ghicavîi a manifestat calităţile unui savant talentat în domeniul farmacologiei, pedagog dedicat, experimentat manager în educație și cercetare. Activitatea sa multilaterală a fost înalt apreciată cu distincțiile de stat „Eminent al Ocrotirii Sănătății”, „Om Emerit”, cavaler al ordinului „Gloria Muncii”, medalia „Pentru Muncă Eminentă”, medalia „Inventator remarcabil”, dublu laureat al Premiului Național (1996, 2004) și laureat al AȘM (2008, 2010).
Profesorul Victor Ghicavîi va rămâne în memoria noastră un lider respectat în comunitatea universitară, academică și cea medicală, un adevărat patriot al neamului. Contribuțiile sale remarcabile, cu un impact substanțial asupra dezvoltării științifice și educaționale în domeniul medicinei și farmaciei, vor continua să modeleze noi generații de profesioniști în domeniul sănătății.
Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească în pace!
Consiliul de administrație
al USMF „Nicolae Testemițanu”
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii