La mulți ani profesorului universitar Valeriu Istrati!
- 162 vues
Comunitatea academică a Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” adresează sincere felicitări și urări de sănătate profesorului universitar Valeriu Istrati, șef al Disciplinei de medicină internă-semiologie, cu prilejul frumoasei vârste de 70 de ani.
Distinsul profesor a parcurs o cale de afirmare remarcabilă, susținută de principalii piloni: cunoștințe, experiență și dăruire. Aceasta reflectă un angajament profund și o dăruire exemplară în toate rolurile de pedagog, medic și savant.
Pe parcursul activității multilaterale, a demonstrat vocația nobilă pentru medicină și o dedicare neobosită în educarea generațiilor tinere de medici. A contribuit substanțial la cercetarea medicală și la îmbunătățirea practicilor clinice, fiind recunoscut pentru talentul și capacitatea de a inova și de a conduce echipe de specialiști în proiecte complexe. Prin exemplul personal, Domnia sa insuflă pasiune pentru excelență și integritate în rândul celor pe care-i îndrumează.
Biografia sa reprezintă un tablou relevant al unui parcurs profesional și personal de excepție, marcat de realizări notabile și momente semnificative. Fiecare etapă a vieții reflectă angajamentul pentru sănătatea și bunăstarea pacienților, precum și pentru progresul științelor medicale.
În anul 1971 a fost admis la Facultatea de Pediatrie a Institutului de Stat de Medicină din Chișinău, pe care a absolvit-o cu diplomă cu mențiune în 1977. Imediat a fost angajat să activeze la Spitalul Clinic Republican pentru Copii în calitate de medic intern – specialist în chirurgie.
Interesul pentru activitatea științifică l-a readus, în anul 1984, la Chișinău, la Spitalul Clinic Republican, în calitate de medic angiolog și tânăr cercetător în Laboratorul de angiocardiografie. După numeroase cercetări, a reușit să introducă, în premieră pentru țara noastră, metoda de sondare cardiacă pentru stabilirea diagnosticului de valvulopatie congenitală la copii.
Ulterior, între anii 1984-1987, a efectuat studii de doctorat la Institutul de Cercetări în Terapie din Harkov, Ucraina, devenind discipolul renumitei cercetătoare Liubovi Malaia, prima femeie medic-academician din fosta URSS. În această perioadă a acumulat materialul necesar pentru teza de doctor în științe medicale cu tema „Apolipoproteinele plasmatice și sistema prostanoizilor în ateroscleroza coronariană”, susținută în 1987 și, în scurt timp (1994), a reușit să finalizeze teza de doctor habilitat în științe medicale cu tema „Factorul natriu uretic atrial în insuficiența cardiacă și metodele contemporane de corecție”, sub conducerea aceluiași mentor științific.
În anul 1987 a debutat și în domeniul didactic la Catedra de semiologie medicală, sub conducerea profesorului Ludmila Testemițanu – soția ilustrului medic și manager de excepție Nicolae Testemițanu. Astfel, pe parcursul a 11 ani, a parcurs toate etapele de ascensiune profesională – de la asistent (1987), conferențiar universitar (1991), profesor universitar (1995), șef al Catedrei de semiologie medicală (din 1998 până în prezent), actualmente Disciplina de medicină internă-semiologie.
Activitatea sa științifică este materializată în peste 500 de publicații științifice, inclusiv 5 indicații metodice, un manual pentru studenți și rezidenți, un îndrumar pentru instruirea studenților la Semiologia medicală, două ghiduri practice pentru studenții facultăților de Medicină nr. 1 și Stomatologie, inclusiv în limba franceză, a elaborat recomandări metodice în 3 limbi de instruire, a publicat articole în reviste cu factor de impact ce sunt indexate și în bazele de date Web of Science şi SCOPUS. Sub conducerea sa au fost susținute cinci teze de doctor în științe medicale și o teză de doctor habilitat, alte două teze sunt în proces de susținere și este referent oficial la 12 teze de doctor în științe medicale.
În semn de recunoaștere a excelenței profesionale, prin decretul Președintelui Republicii Moldova, în anul 2014 i-a fost conferit titlul onorific de Om Emerit.
Cu prilejul frumoase aniversări, îi transmitem Domnului Valeriu Istrati cele mai sincere urări de bine și sănătate, forțe noi și energie creatoare, succese în realizarea proiectelor și aspirațiilor. Fie ca în inima sa generoasă să predomine liniștea, bucuria și lumina.
La mulți ani prodigioși!
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii