Conferențiarul Alexandra Vizitiu: 95 de ani de la naștere
- vizualizări: 24
Una dintre personalităţile notorii ale medicinei autohtone – conferențiarul universitar Alexandra Vizitiu, emerit pedagog, medic şi savant, fost şef al Catedrei de microbiologie, prorector la Institutul de Stat de Medicină din Chişinău (în prezent Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova), ar fi împlinit 95 de ani de la naștere în data de 25 septembrie 2023.
Alexandra Vizitiu s-a născut la 25 septembrie 1928, în orașul Noua Suliță, regiunea Cernăuţi. În condiţii vitrege de război şi foamete, îşi finalizează studiile la gimnaziul din localitate, iar în anul 1947 este admisă la Institutul de Stat de Medicină din Chişinău. În anul 1952, după absolvirea cu succes a Institutului, își continuă studiile în doctorantură la Catedra de microbiologie până în anul 1955. Între anii 1953-1954 urmează cursuri de specializare în domeniul virusologiei la Institutul de Virusologie „D.I. Ivanovschii” din Moscova (URSS), iar un an mai târziu la Institutul de Epidemiologie şi Microbiologie din Kiev, RSS Ucraineană.
Grație abilităților științifico-didactice, în luna octombrie 1955 este angajată în funcția de asistent universitar la Catedra de microbiologie, în bază de concurs. Ulterior, în septembrie 1960, Alexandra Vizitiu este promovată în funcția de conferențiar la aceeași catedră. În 1962 susţine cu succes teza de doctor în ştiinţe medicale pe tema „Metodica indicaţiei aerosolului viral”, iar peste doi ani îi este conferit titlul științifico-didactic de conferențiar la Catedra de microbiologie.
În perioada 1963-1969, îndeplinește funcţia de şef al Catedrei de microbiologie şi, simultan, funcţia de prorector pentru activitatea științifică la Institutul de Stat de Medicină din Chişinău. Ulterior, din anul 1969 și până la sfârșitul vieții a continuat să activeze la aceeași catedră în calitate de conferențiar.
Activitatea sa de cercetare a fost transpusă în 28 de lucrări ştiinţifice, printre care menționăm: Diagnosticul de laborator a hepatitelor epidemice, Studiul antibioticorezistenţei stafilococilor, Metodica indicaţiei aerosolului viral ș.a.
Pe parcursul activităţii sale, Alexandra Vizitiu a fost un model de perseverenţă, sacrificiu și devotament Almei Mater și profesiei de medic.
Alexandra Vizitiu s-a stins din viață în anul 1990.
În semn de apreciere a activității didactice și științifice și pentru înveșnicirea memoriei conferențiarului Alexandra Vizitiu, pe Aleea savanților și medicilor iluștri a fost edificat bustul acesteia.
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii