La mulți ani profesorului Sergiu Matcovschi!
- vizualizări: 775
Comunitatea academică a Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova adresează sincere felicitări profesorului universitar Sergiu Matcovschi cu prilejul consemnării onorabilei vârste de 70 de ani, dorindu-i multă putere și energie, pace și liniște sufletească, bunăstare și armonie.
Numele Sergiu Matcovschi se înscrie în lista personalităților marcante ale medicinei autohtone, un doctor de vocație, care contribuie substanțial la dezvoltarea medicinei interne în țara noastră, la instruirea studenților, medicilor rezidenți, studenților-doctoranzi și la perfecționarea continuă a medicilor.
Cariera profesională reprezintă un adevărat reper pentru tinerii specialiști care aspiră să-i urmeze exemplul: profesor universitar, doctor habilitat în științe medicale, șef al Departamentului Medicină Internă și al Disciplinei de sinteze clinice.
Inestimabilă este contribuția Domniei sale și la instruirea cadrelor științifico-didactice de înaltă calificare. Până în prezent a reușit să îndrume opt discipoli în susținerea tezei de doctor și alții trei – pentru teza de doctor habilitat în științe medicale. Pe parcursul anilor a acumulat un palmares impresionant de peste 320 de lucrări publicate în țară și peste hotare, a participat activ la conferințe, congrese și simpozioane naționale și internaționale. Totodată, deține două brevete de invenție și continuă cercetările științifice în domeniul medicinei interne.
Activitatea profesorului Matcovschi este înalt apreciată și în calitate de membru al Senatului USMF „Nicolae Testemițanu”, președinte al Comisiei științifico-metodice de profil Medicina internă, al Comitetului Național de Expertiză Etică al Studiului Clinic, al seminarelor științifice de profil Boli interne (Pulmonologie), Ftiziopneumologie, Alergologie, al Comisiei specializate pentru recunoașterea și echivalarea actelor de studii postuniversitare pe domeniile de formare profesională Medicină și Farmacie obținute în străinătate (pe lângă Ministerul Sănătății al Republicii Moldova), președinte și membru al consiliilor științifice specializate pentru susținerea tezelor de doctor și doctor habilitat în științe medicale, vicepreședinte al Comisiei de atestare a medicilor interniști și membru al Comisiei de atestare a medicilor ftiziopneumologi; și membru în diverse consilii și comisii.
Este expert în evaluarea proiectelor de cercetare la Academia de Științe a Moldovei, iar pe parcursul anilor a fost membru al Comisiei de experți Boli interne a Consiliului Național pentru Acreditare și Atestare al Republicii Moldova, și expert la Agenția Medicamentului și Dispozitivelor Medicale.
Statutul de membru al Societății Interniștilor din Republica Moldova, al Societății Române de Pneumologie, al Societății Europene de Respirologie, al Academiei Europene de Științe Naturale, al Academiei Internaționale de Științe pentru Natură și Societate din Federația Rusă și al Academiei Ruse de Științe Naturale vorbesc despre competența profesională a dumnealui .
Pentru merite deosebite și activitate prodigioasă în domeniul medicinei și a învățământului superior medical, a fost decorat cu Ordinul „Gloria Muncii”, medaliile Nicolae Testemițanu, P. Ehrlich și Robert Koch, titlul onorific „Om Emerit” al Republicii Moldova, a fost apreciat cu numeroase diplome din partea instituțiilor statului și ale Almei Mater. De asemenea, la cea de-a V-a ediție a Galei Premiilor în Sănătate, a fost menționat cu premiul pentru „Performanță în activitatea didactică”.
Cu ocazia frumoasei aniversări, comunitatea academică a Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” îi exprimă distinsului profesor Sergiu Matcovschi înaltă apreciere și profundă recunoștință pentru muncă asiduă, responsabilitate și devotament profesional, contribuție substanțială la dezvoltarea învățământului superior medical și a sistemului național de sănătate. Îi dorim multă sănătate, pace și liniște sufletească, viață îndelungată și bunăstare, bucurii de la cei dragi și realizări frumoase în continuare.
La mulți ani viguroși!
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii