aniversare Didina Nistreanu

La mulți ani prosperi Doamnei Didina Nistreanu!

Publicat: 18.11.2021

 

Aniversare Didina NistreanuAstăzi, în prag de toamnă târzie, comunitatea Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” are deosebita onoare de a omagia și de a adresa felicitări cordiale, urări de bine, sănătate, inspirație și optimism, pace și bunăstare - distinsei doamne Didina Nistreanu, secretar științific al Senatului.

Personalitate marcantă în cadrul mediului didactic și științific al instituției noastre, dna Didina Nistreanu a reușit să aducă plusvaloare prestigiului Alma Mater pe parcursul a cinci decenii de activitate, perseverând și excelând întotdeauna prin inteligenţă și erudiție, profesionalism și corectitudine, bunătate și onestitate. Prin propriul exemplu de competență, gândire managerială și dedicare oferă continuu discipolilor, colegilor și tuturor celor care o cunosc personal o motivație puternică de a realiza lucruri importante și frumoase. 

Zeci de generații de medici și farmaciști îi sunt recunoscători pentru calități deosebite: măiestria pedagogică și pasiunea pentru cercetare abordate prin prisma filosofiei, dar și pentru inițierea și orientarea spre explorarea adevărurilor științifice în domeniul științelor medicale. Filosofia constă în căutarea adevărului, iar medicina – în căutarea sănătății și ambele discipline s-au influențat reciproc încă de pe timpul lui Hippocrate, deoarece filosofia oferă instrumente teoretice pentru analiza conceptelor științelor medicale. Realizările în medicină generează întrebări la care doar filosofia poate răspunde. Aceste întrebări, ce vizează gândirea medicală corectă și natura cunoștințelor medicale, țin de ramurile de bază ale filosofiei – metafizica, logica, etica, epistemologia – medicii nefiind capabili să le găsească singuri răspunsurile.  

De 24 de ani își onorează destoinic obligațiile în înalta funcție de secretar științific al Senatului universitar, având o misiune extrem de responsabilă ce implică un ansamblu de competențe și o doză sporită de cunoaștere, determinare, corectitudine și creativitate. Reprezintă un model de conștiinciozitate, abnegație și principialitate ce i-a format un nume notoriu în comunitatea universitară și cea medicală, grație tenacității, muncii asidue, devotamentului și profesionalismului, mai cu seamă pentru atitudinea binevoitoare față de oameni. 

Aportul Domniei Sale este semnificativ la realizările Catedrei de filosofie și bioetică, în activitatea Senatului Universității și a Consiliului de administrație fapt confirmat prin aprecierile ce i-au fost acordate: Ordinul „Gloria Muncii” (2010), Diploma Ministerului Sănătății (2014), Medalia comemorativă „Nicolae Testemițanu”, Diploma USMF „Nicolae Testemițanu” (2016) și Medalia aniversară a Almei Mater „75 de ani de calitate, excelență și performanță” (2020).

Aniversare Didina NistreanuPrin activitatea multilaterală și angajarea plenară în dezvoltarea științelor medicale și farmaceutice, Didina Nistreanu rămâne un nume de referință și o memorie instituțională vie. Nu ne putem imagina elucidarea evenimentelor istorice ale Universității de Medicină fără contribuția Domniei Sale. În calitate de conferențiar universitar, doctor în filosofie și secretar științific al Senatului, a depus suflet în fiecare acțiune a instituției noastre, iar faptul dat este resimțit de fiecare membru al comunității universitare, asigurându-i un loc aparte în inima fiecăruia. 

Azi avem un sentiment de mândrie pentru că suntem o echipă și împreună conlucrăm eficient pentru buna desfășurare a tuturor proceselor universitare. Cu prilejul frumoasei aniversări de 75 de ani, dorim multă sănătate, energie inepuizabilă, forțe creatoare și putere de muncă, numeroase împliniri personale și profesionale, bucurii alături de oamenii dragi sufletului.

La mulți ani prosperi!

 

18.11.2021

 

Cu aleasă considerație și gratitudine,                                        

Emil Ceban,

Rector al USMF „Nicolae Testemițanu”,

profesor universitar, dr. hab. șt. med. 

 

 

Sergiu Berliba,

președinte al Comitetului sindical al angajaților

USMF „Nicolae Testemițanu”,

conferențiar universitar, dr. șt. med.      

aniversare Didina Nistreanu
aniversare Didina Nistreanu
aniversare Didina Nistreanu
aniversare Didina Nistreanu
aniversare Didina Nistreanu
aniversare Didina Nistreanu
aniversare Didina Nistreanu
aniversare Didina Nistreanu
aniversare Didina Nistreanu
aniversare Didina Nistreanu
aniversare Didina Nistreanu
aniversare Didina Nistreanu
aniversare Didina Nistreanu
aniversare Didina Nistreanu
aniversare Didina Nistreanu
aniversare Didina Nistreanu
aniversare Didina Nistreanu
aniversare Didina Nistreanu
aniversare Didina Nistreanu
aniversare Didina Nistreanu
aniversare Didina Nistreanu
aniversare Didina Nistreanu
aniversare Didina Nistreanu
aniversare Didina Nistreanu
aniversare Didina Nistreanu
aniversare Didina Nistreanu
aniversare Didina Nistreanu
aniversare Didina Nistreanu
aniversare Didina Nistreanu
aniversare Didina Nistreanu
aniversare Didina Nistreanu
aniversare Didina Nistreanu
usmf
Didina Nistreanu
a 75-a aniversare
mesaj de felicitare
secretar științific al senatului universitar

Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.

SOCIAL MEDIA

Comentarii