Dmitrii Bîtcenco

In memoriam Dmitrii Bîtcenco – 125 de ani de la naștere

Publicat: 22.09.2023

Dmitrii BîtcencoComunitatea academică a Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova aduce un omagiu regretatului profesor Dmitrii Bîtcenco, doctor habilitat în științe medicale, fost șef al Catedrei de otorinolaringologie, Om emerit în științe al RSSM. Astăzi se împlinesc 125 ani de la naștere.

Dmitrii Bîtcenco s-a născut în data de 22 septembrie 1908 în orașul Sankt Petersburg, Rusia. În anul 1931 a absolvit Facultatea de Medicină la Universitatea Caucaziană de Nord din orașul Rostov-pe-Don. În același an își începe activitatea în calitate de medic-șef al unui spital din orașul Dușanbe, Tadjikistan, unde lucrează până în 1934. Peste un an este admis la studii în internatură (astăzi rezidențiat), ulterior la aspirantură (actualmente doctorat) la Institutul de Științe și Cercetare pentru maladiile ORL din orașul Leningrad, la specialitatea Otorinolaringologie.

 În perioada 1938-1948 a activat în calitate de cadru didactic la Școala Militară de Felceri din orașul Harkov și la Școala de Felceri și Obstetricieni din Saratov. În 1948 a susținut teza de doctor în științe medicale și devine asistent la Catedra de otorinolaringologie a Institutului de Medicină din or. Vinița. Ulterior a fost transferat în calitate de colaborator științific superior, printr-un ordin al Ministerului Sănătății al URSS, la Clinica Laringo-Pulmonară a Institutului de Cercetare în Climatoterapia Tuberculozei din orașul Ialta. 

În 1951 a fost numit șef al Catedrei de otorinolaringologie la Institutul de Medicină din Cernăuți. În anul 1952 obține titlul de conferențiar. În 1959 susține teza de doctor habilitat în științe medicale la Institutul de Medicină din or. Kiev, Ucraina.

În anul 1960 este numit șef al Catedrei de otorinolaringologie la Institutul de Stat de Medicină din Chișinău, funcție pe care o deține până în anul 1975.  În 1962 obține titlul de profesor la Catedra de otorinolaringologie.

Rezultatele cercetărilor sale au fost publicate în 59 de lucrări științifice axate pe etiologia, patogeneza și metodele de tratament ale amigdalitei, scleromului, bolii Meniere ș.a.

În perioada activității sale la Chișinău, a îndeplinit și funcția de președinte al Societății de Otolaringologie din RSSM, fiind și membru al asociației de profil din Ucraina, membru al Consiliului de administrație al Spitalului Clinic Republican ș.a.

Dmitrii Bîtcenco s-a stins din viață la 23 iunie 1986 în orașul Chișinău.

 

 

Dmitrii Bîtcenco
usmf
Catedra de Otorinolaringologie
in memory
Dmitrii Bîtcenco

Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.

SOCIAL MEDIA

Comentarii