In memoriam: Ivan Kurlov - fost șef al Catedrei de oftalmologie a Institutului de Medicină din Chișinău

Publicat: 29.07.2024

 

https://usmf.md/sites/default/files/2024-07/kurlov1.jpgUniversitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” comemorează 130 de ani de la nașterea profesorului Ivan Kurlov, doctor în științe medicale, Om emerit în știință al R.S.S. Moldovenești, fost șef al Catedrei de boli oftalmologice a Institutului de Stat de Medicină din Chișinău (ISMC).

Ivan Kurlov s-a născut la 29 iulie 1884 într-o familie de țărani din satul Utiatsk, regiunea rusă Kurgan. În 1915 a absolvit școala de felceri din orașul Omsk, după care a efectuat serviciul militar până în 1917. În 1921 a fost înmatriculat la Facultatea de Medicină a Universității din Tomsk, reușind în paralel să activeze ca felcer în Secţia de oftalmologie a spitalului din oraș. După absolvirea Universității, în 1925, a fost repartizat în calitate de medic oftalmolog în Semipalatinsk, unde a organizat două cabinete de oftalmologie și o Secție de chirurgie oculară.

În activitatea sa, Ivan Kurlov a fost preocupat de studiul chirurgiei plastice a feţei. El a dezvoltat și a introdus noi metode de intervenții plastice în oftalmologie și a creat baza științifică în domeniul chirurgiei plastice oculare.

Din 1930 a activat ca medic oftalmolog la Novosibirsk, iar din 1935 a ocupat funcția de asistent la Catedra de boli oftalmologice a Institutului Medical din acest oraș. În timpul celui de-al II-lea Război Mondial a activat într-un spital de evacuare, șef al Secţiei de oftalmologie.

Activitatea științifică a lui Ivan Kurlov a vizat studierea problemelor de blefaroplastie prin metodele proprii de intervenție în restaurarea pleoapelor. În 1940, Ivan Kurlov și-a susținut teza de doctor în științe medicale cu tema: „Extinderea cavității sacului conjunctival de coasere sângeroasă a protezei oculare” (Увеличение полости конъюнктивального мешка кровавого вшивания глазного протеза), iar în 1945 – cea de doctor habilitat în științe medicale pe tema „Blefaroplastie penetrantă totală și parțială” («Полная и частичная сквозная блефаропластика»). Ultima a devenit ulterior ghid metodic pentru medicii oftalmologi specializați în chirurgia plastică și protezare. În anii postbelici, a studiat trahomului ocular, o maladie răspândită în acea perioadă, activitate ce s-a încununat cu rezultate pozitive. În palmaresul său de cercetător sunt înscrise peste 70 de lucrări științifice și 5 monografii. Sub conducerea sa au fost elaborate și susținute 5 teze de doctor în științe  medicale.

În iulie 1946 a fost ales în funcția de șef al Catedrei de boli oftalmologice a  ISMC, specialist principal în oftalmologie pe lângă Ministerul Ocrotirii Sănătății al RSS. Moldovenești și a fondat Clinica de oftalmologie. În cei 12 ani de activitate în RSS Moldovenească, a organizat serviciul de oftalmologie la nivel înalt pentru populație.

Ivan Kurlov a fost un medic chirurg oftalmolog de excepţie, onest, empatic și devotat profesiei, care a oferit servicii medicale nu doar pacienților din spitale, ci și copiilor din orfelinate. De asemenea, a îmbinat activitatea profesională de medic cu multiple activități civice. În repetate rânduri a fost ales deputat în consiliile orășenești din Chișinău, membru al Comitetului republican al Sindicatului lucrătorilor medicali și Comitetului Central al Societății „Crucea Roșie” din RSSM.

Pentru activitate fructuoasă în domeniul ocrotirii sănătății a RSSM a fost distins de două ori cu Ordinul „Steagul Roșu al Muncii” (Oрденом Трудового Красного Знамени), medalia „Pentru muncă prodigioasă”, insigna „Excelență în sănătate” și a primit titlul de „Om emerit în știință al RSS Moldovenești”

 A decedat la 27 octombrie 1959 în orașul Chișinău.

Kurlov
Kurlov
Kurlov
Kurlov
Kurlov
Kurlov
Kurlov
Kurlov
usmf
in memoriam
Ivan Kurlov
catedra de oftalmologie

Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.

SOCIAL MEDIA

Comentarii