In memoriam: profesorul Gheorghe Ostrofeț – o somitate în domeniul igienei generale

Publicat: 21.02.2023

 

Gheorghe OstrofețComunitatea Universităţii de Stat de Medicină „Nicolae Testemiţanu” din Republica Moldova este profund îndurerată de trecerea în eternitate a profesorului universitar Gheorghe Ostrofeț, doctor habilitat în științe medicale, fost șef al Catedrei de igienă generală, reprezentantul promoţiei a treia de medici-savanți autohtoni, formați la Alma Mater. Numele lui îl regăsim în galeria igieniștilor renumiţi ai țării noastre, palmaresul său profesional cuprinzând cercetări de mare valoare pentru sistemul național de sănătate. 

Gheorghe Ostrofeț s-a născut la 5 iunie 1938 în satul Badragii Noi, raionul Edineț. Absolvă Școala de Felceri și Moașe din orașul Bălți şi timp de șapte ani activează ca ajutor al medicului sanitar la Stația sanitaro-epidemiologică din raionul Edineț. Caracterul puternic, dorința de muncă și perseverența l-au ghidat spre marile descoperiri în ceea ce privește omul și stilul de viață sănătos. Astfel, în anul 1963 decide să-și aprofundeze cunoștințele în domeniu la Institutul de Stat de Medicină din Chișinău (ISMC), atunci când a fost înființată Facultatea de Igienă și Sanitarie. Iniţial şi-a dorit să facă studii în Stomatologie, dar la sugestiile ministrului ocrotirii sănătății, profesorul Nicolae Testemițanu, și ale rectorului Vasile Anestiade a ales domeniul medicinei preventive.  

Cunoștințele obținute pe parcursul celor șase ani de studii asidue l-au determinat să se angajeze în anul 1969 în funcția de asistent universitar la Catedra de igienă generală a ISMC. A parcurs cu succes toate treptele didactice și ştiinţifico-didactice, activând ca asistent, lector superior (1976-1988), conferențiar, profesor universitar și șef al Catedrei de igienă generală. 

Încurajat și ghidat de specialiști remarcabili din domeniul igienei, face primii pași în știință. În anul 1978 susține teza de doctor în științe medicale, specialitatea Igienă, cu tema Evaluarea igienică complexă a condițiilor de muncă în tutunărit, în care abordează, în premieră, problema condițiilor de muncă în acest sector – o activitate destul de periculoasă pentru sănătate. 

După obținerea titlului științific de doctor în științe medicale, Gheorghe Ostrofeț se implică în activitatea pedagogică, de cercetare și managerială. În anul 1988 obține titlul științifico-didactic de conferențiar universitar, iar în 1992 este numit șef al Catedrei de igienă generală și îndeplinește cu responsabilitate această funcție timp de 17 ani, până în anul 2009. Totodată, între anii 1992-1998 a exercitat funcția de vicedecan al Facultății de Medicină Preventivă.

Deoarece în anii ’80 ai secolului al XX-lea în diferite sfere de activitate ale țării se aplicau tot mai insistent sistemele electronice de calcul fără a se cunoaște impactul acestora asupra sănătății operatorilor, precum și influența calculatorului asupra vederii, apare necesitatea de a elabora recomandări privind condițiile specifice de muncă şi alte reglementări, ce trebuiau justificate prin investigații în domeniu. Grupul științific condus de conferențiarul universitar Gheorghe Ostrofeț a efectuat astfel de cercetări în Lituania, Belarus și Federația Rusă, precum şi la Stația Telefonică și de Informații din Chișinău. Rezultatele obținute au fost analizate și sistematizate, ulterior fiind utilizate la teza de doctor habilitat în științe medicale, elaborată sub conducerea ilustrului savant și medic igienist Henrieta Rudi cu tema Evaluarea complexă a condițiilor de muncă ale operatoarelor terminalelor video și elaborarea principiilor fiziologo-igienice ale regimurilor de muncă și odihnă (2000). Lucrările Domniei Sale au servit reper pentru elaborarea regulamentului și a normelor igienice privind condițiile de muncă şi pentru organizarea regimului de lucru al persoanelor care munceau la terminale video şi cu mașini electronice de calcul. Totodată, colectivul Catedrei de igienă generală a lansat un șir de recomandări metodice referitor la medicina muncii pentru operatorii mașinilor electronice de calcul, aprobate de Comisia de experți a Ministerului Sănătății. 

În anul 2008 Gheorghe Ostrofeț obține titlul științifico-didactic de profesor universitar. Între timp, publică lucrările „Probleme stringente ale igienei la etapa contemporană” și „Aprecierea cantitativă și calitativă a rației alimentare”. Participă cu rapoarte și comunicări la numeroase reuniuni științifice naționale și internaționale, îmbinând teoria cu practica în domeniul medicinei preventive. Contribuie la modernizarea procesului de studii prin aplicarea unor metode noi de instruire şi prin stimularea muncii individuale a studenţilor. 

A publicat peste 280 de lucrări didactice și științifice, este autor și coautor a nouă manuale și compendii pentru studenți și medici rezidenți, a numeroase indicații şi recomandări metodice, precum și a patru monografii cu subiecte de actualitate în domeniul igienei. 

Fiind altruist de fire, Gheorghe Ostrofeț a avut și o activitate obștească destul de vastă, fiind secretar responsabil al Comisiei de admitere la USMF „Nicolae Testemițanu” (1989-1991). În anul 2000 este ales membru al Comisiei metodice centrale a Universității, în acelaș timp fiind și membru al colegiilor de redacție ale revistelor „Sănătate publică”, „Economie și management în medicină” și „Analele științifice”. În anul 2001 este desemnat președinte al Comisiei metodice la disciplinele igienice, iar în 2005 este ales membru al Senatului USMF „Nicolae Testemițanu”, iar peste un an – membru al Consiliului științific universitar. Tot atunci este ales membru al Consiliului științific al Centrului Național de Sănătate Publică. În anul 2007 este numit președinte al Comisiei universitare de concurs, președinte al Comisiei de atestare a medicilor igieniști din Republica Moldova, iar în 2008 este ales președinte al Comisiei de Experți a Consiliului Național pentru Acreditare și Atestare. 

Începând cu anul 2013, Gheorghe Ostrofeț a continuat să activeze în funcția de profesor consultant la Disciplina de igienă în cadrul Departamentului Medicină Preventivă a USMF „Nicolae Testemițanu”, astfel transmițând cunoștințele și experiența sa bogată în domeniul medicinei profilactice studenților, discipolilor săi și specialiștilor în sănătate publică. 

Numele ilustrului profesor Gheorghe Ostrofeț va rămâne în istoria Almei Mater și a sistemului de sănătate – a unui specialist remarcabil în medicina muncii, care a slujit cu devotament profesiei, ce s-a transformat în pasiune și vocație pe viață.

Odihnă și lumină veșnică!

 

Gheorghe Ostrofeț
usmf
Gheorghe Ostrofeț
in memoriam
Catedra de igienă generală
specialist în medicina muncii
igienist renumit

Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.

SOCIAL MEDIA

Comentarii