NECROLOG: Profesorul Alexandru Izvorean - părintele cardiologiei moldave

Publicat: 28.09.2020

Alexandru IzvoreanuUniversitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova și întreaga comunitate medicală din țară este profund îndurerată de trecerea în eternitate a profesorului universitar Alexandru Izvorean, medic cardiolog, doctor în științe medicale, Disciplina de reumatologie și nefrologie din cadrul Departamentului Medicină Internă. Distinsul profesor și-a dedicat peste 56 de ani din viață Almei Mater, fiind fondatorul Cursului de cardiologie, ulterior activând timp de 20 de ani în calitate de șef al Catedrei de medicină internă nr. 2 în cadrul Facultății de Perfecționare a Medicilor, astăzi Disciplina de cardiologie a Departamentului Medicină Internă. Doctorul, care a salvat mii de inimi suferinde, s-a stins din viață în data de 24 septembrie 2020, la vârsta de 86 de ani.

Alexandru Izvorean s-a născut la 15 octombrie 1934, în satul Popeștii de Sus, județul Soroca, într-o familie de țărani. În 1952 absolvă Școala Medicală din Soroca, iar între anii 1952-1958 studiază la Facultatea de Medicină Generală a Institutului de Stat de Medicină din Chișinău (ISMC), fiind un student eminent. 

Tânărul specialist și-a început activitatea, în calitate de medic de circumscripție, în satele Bujor și Minjir, județul Lăpușna, între anii 1958-1961, după care urmează doctoratul în Medicina internă (1961-1964) la Catedra de terapie de facultate, condusă pe atunci de către renumitul profesor Nicolae Starostenco, susținând cu succes teza de doctor, în 1966. Între anii 1964-1975 activează ca asistent universitar, apoi conferențiar la aceeași catedră (1975-1978), după care urmează un stagiu de șase luni la Centrul Cardiologic din Moscova, Federația Rusă, sub conducerea academicianului Evghenii Ceazov.

La întoarcere (1978), devine vicepreședinte al Societății Cardiologilor din Republica Moldova și fondatorul Cursului de cardiologie pe care-l conduce până în 1983, iar între anii 1983-1998 activează ca șef al Catedrei de medicină internă nr. 2 în cadrul Facultății de Perfecționare a Medicilor a ISMC (astăzi Disciplina de cardiologie a Departamentului Medicină Internă). Concomitent, în această perioadă, este specialist principal al Ministerului Sănătății în domeniul cardiologiei, participând activ la crearea întregului sistem de asistență cardiovasculară în țara noastră, împreună cu colegii de la catedră și de la Institutul de Cardiologie, fiind și vicedirector al acestei instituții, între anii 1984-1986. Pentru merite deosebite în activitate a fost decorat cu Ordinul «Знак Почёта» (1986).

Din 1991 este membru de onoare al Societății Cardiologilor din România, iar în 1992 editează monografia «Профилактика артериальной гипертензии». Un an mai târziu, obține titlul și diploma de profesor universitar, iar în 1994 devine Laureat al Premiului de Stat, pentru realizări deosebite în domeniul științelor medicale cu impact remarcabil asupra sănătății cardiovasculare a populației din Republica Moldova. 

Tinzând spre autoperfecționare, profesorul Izvorean participă cu lucrări științifice la forumuri naționale și internaționale în România, Rusia, Italia, Olanda și alte țări. Pe parcursul activității, a fost conducător la trei teze de doctor și și-a ghidat discipolii în studierea diferitor aspecte ale medicinei interne. Din 2002 până în ultimul moment, Domnia Sa a activat în calitate de profesor consultant în cardiologie la Disciplina de reumatologie și nefrologie din cadrul Departamentului Medicină Internă, fiind activ în pregătirea postuniversitară a medicilor-rezidenți, elaborând lucrări metodico-didactice și programe de instruire pentru tinerii specialiști. 

Pedagog și dascăl de excepție, profesorul Alexandru Izvorean va rămâne o personalitate legendă a cardiologiei moldave, un profesionist iscusit și un model desăvârșit în diverse aspecte ale vieții, pentru discipolii care au avut șansa să învețe secretele meseriei de la dumnealui. Domnia Sa știa să găsească metode inedite de predare și să încurajeze pe fiecare dintre tinerii setoși de cunoștințe în domeniul medicinei. În primul rând, a fost omenos și de o bunătate rară, totdeauna calm și prietenos, cu o inteligență fină și înțelepciune deosebită, totodată fiind și foarte modest – calități care impuneau respectul celor din jur. Medic înnăscut, clinician talentat și neîntrecut, totdeauna căutat de pacienții cărora le acorda multă atenție și dăruire de sine, pe care îi trata cu răbdare, dragoste și respect. 

Exprimăm condoleanţe şi sentimente de profundă compasiune familiei, rudelor și colegilor. Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Alexandru Izvoreanu
usmf
Alexandru Izvoreanu
necrolog
profesor universitar
medic cardiolog

Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.

SOCIAL MEDIA

Comentarii