Liubov Vasilos

S-a stins din viață profesorul universitar Liubov Vasilos – medic pediatru ilustru, savant și pedagog consacrat

Publicat: 27.02.2025

 

Liubov VasilosUniversitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova și întreaga comunitate medicală din țară este profund îndurerată de trecerea în eternitate a profesorului universitar Liubov Vasilos, dr. hab. șt. med., care în ultimii ani a activat în funcție de profesor consultant la Departamentul Pediatrie.

Liubov Vasilos s-a născut la 27 noiembrie 1936 în orașul Rîșcani. A învățat la Școala Medie de Cultură Generală din oraș, iar în 1954 este admisă la Institutul de Stat de Medicină din Chişinău (ISMC). Perseverentă și cu caracter de lider, s-a remarcat plenar încă din perioada studiilor, astfel după absolvire, în anul 1960, a fost repartizată ca medic de circumscripție în or. Sluțk, Belarus. Revenind în țară, a înregistrat un parcurs profesional ascendent, începând de la medic pediatru, iar ulterior – medic-șef, șef secție Pediatrie la Spitalul Raional Rîșcani și secundar clinic la Catedra de pediatrie din cadrul ISMC. 

Șapte ani de activitate clinică i-au creat premise pentru inițierea cercetărilor în domeniu în calitate de colaborator științific inferior la Institutul de Cercetări Științifice în domeniul Tuberculozei din Chișinău (actualmente Institutul de Ftiziopneumologie „Chiril Draganiuc”). Începând cu anul 1968 a reluat activitatea clinică, inițial în funcție de medic ordinator, apoi – șef de secție la Spitalul Orășenesc nr. 1 și medic-șef adjunct la Policlinica nr. 4 din capitală.

Din 1970 a început activitatea didactică în postul de asistent la Catedra de boli pentru copii a Almei Mater și, treptat, a parcurs toate etapele de afirmare a unui cadru didactic și științific, avansând până la profesor. 

Fiind preocupată de ideea de a-și aprofunda continuu cunoștinţele și de a pătrunde în misterul științelor medicale, a ales calea cercetării științifice și a muncii asidue în biblioteci în calitate de doctorand și, ca rezultat, a reuşit să susțină cu succes teza de doctor în știinţe medicale, în 1975, iar peste două decenii – cea de doctor habilitat (1996). Cercetările științifice au fost axate preponderent pe investigarea factorilor ce duc la deteriorarea sănătății copiilor din țara noastră, inclusiv din zonele ecologic nefavorabile, unde se atestă un nivel înalt de contaminare a solurilor cu pesticide, respectiv a efectelor nocive ale acestora în dezvoltarea fizică a populației pediatrice.  

Profesorul Liubov Vasilos este autor a 250 de lucrări ştiinţifice şi didactice, inclusiv 7 manuale, 5 brevete de invenții și 16 inovații. A fost conducător științific la o teză de doctor şi a uneia de doctor habilitat în științe medicale.

Grație competențelor profesionale, viziunilor strategice, spiritului de analiză, de organizare și control, de motivare şi diplomație, precum și a autorității în comunitatea medicală, a fost desemnată pediatru principal al Ministerului Ocrotirii Sănătății (1987-1988).

Pe parcursul activității sale profesionale, profesorul Liubov Vasilos s-a remarcat prin cumpătare, înțelepciune, bunătate și demnitate umană – calități pe care le-a folosit cu pricepere și le-a cultivat cu har și discipolilor săi. S-a consacrat medicinei, științei şi pedagogiei aproape șase decenii – fiind apreciată cu Diploma USMF „Nicolae Testemițanu” (2016), Medalia aniversară a Universității „Calitate, excelență și performanță” (2020).

A plecat în eternitate un profesor consacrat învăţământului superior medical, care a contribuit substanțial la formarea specialiștilor pentru sistemul național de sănătate, dezvoltarea ştiinţelor medicale și sporirea calității asistenței medicale acordată copiilor. Ne vom aminti de Domnia sa cu respect și admirație, continuând să-i cinstim memoria prin activitatea zilnică și prin perpetuarea valorilor pe care le-a promovat cu pasiune și înțelepciune.Suntem alături de familia îndurerată, exprimăm sincere condoleanțe și profundă compasiune prietenilor și colegilor.

Pace și lumină veșnică!

Liubov Vasilos

Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.

SOCIAL MEDIA

Comentarii