victor vangheli

Victor Vangheli – specialist remarcabil în domeniul igienei

Publicat: 10.02.2022

Victor Vangheli

La 1 februarie 2022, regretatul profesor Victor Vangheli, doctor habilitat în științe medicale, medic igienist, care a activat la Catedra de igienă a Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova, ar fi împlinit 85 de ani de la naștere. Victor Vangheli – o personalitate binecunoscută în comunitatea medicală din întreaga țară – și-a dedicat toată viața progresului științific, dezvoltării Almei Mater și serviciului de asistență medicală. 

Născut la 1 februarie 1937, în comuna Grinăuţi, raionul Râşcani, într-o familie de muncitori și ghidat de fratele său mai mare – Spiridon Vangheli (renumitul scriitor), a primit baza unei educații corecte și cei șapte ani de acasă. A urmat Școala Primară şi Gimnazială de 7 ani din satul natal, Școala Medie din comuna Pelinia, Drochia, după care a fost admis la Institutul de Stat de Medicină din Chişinău (ISMC), în 1955.

Pe parcursul celor șase ani de studii la Medicină, s-a evidențiat prin perseverență și capacitatea de asimilare a informației, performanță academică, entuziasmul de a participa la activitățile extracurriculare și relația frumoasă pe care și-a creat-o cu colegii, fapt ce i-a asigurat respectul tuturor persoanelor cu care a interacționat.     

În 1961, după absolvire, Victor Vangheli a fost selectat pentru a-și continua studiile în aspirantură la Catedra de igienă generală a ISMC sub conducerea emeritului savant, fondator al şcolii ştiinţifice „Igiena muncii în agricultură” – Iacov Reznik, reușind să însușească metode moderne de investigaţii, astfel devenind un cercetător de valoare, fiind apreciat de oamenii de ştiinţă din țară.

A urmat o perioadă rodnică, cu multă muncă și rezultate științifice valoroase, integrate ulterior în teza de doctor în științe medicale. În anul 1964 a fost angajat la Institutul Ştiinţific de Igienă şi Epidemiologie din Moldova în funcția de șef al Secţiei de igienă. A realizat importante cercetări privind toxicitatea hexaclorbutanului – acţiunea preparatului asupra organismului în funcţie de căile de pătrundere. Rezultatele științifice obținute au stat la baza stabilirii măsurilor de profilaxie a intoxicaţiilor, inclusiv argumentarea concentraţiei maximal admisibile a hexaclorbutanului în aerul zonei de muncă. În anul 1965 susţine cu succes teza de doctor, abordând tema „Studiul sanitaro-toxicologic a hexaclorbutanului în calitate de fumigant pentru combaterea filoxerei”. 

În paralel cu activitatea la Institutul Ştiinţific de Igienă şi Epidemiologie, a fost invitat de profesorul Reznik să țină cursuri studenților de la Institutul de Stat de Medicină din Chişinău. A elaborat cursul Igiena alimentaţiei, curriculum acestuia și a predat atât partea teoretică, cât și cea practică.

În anul 1971 a obținut titlul de colaborator științific superior, iar în 1988 a fost ales șef al Catedrei de igienă din cadrul Facultății de Medicină Preventivă a ISMC. În 1990 a fost numit viceministru al sănătății și medic igienist principal de stat. În același an a susținut cu succes teza de doctor habilitat cu tema „Condiţiile de muncă, capacitatea de muncă şi sănătatea muncitorilor de la fabricile de conserve din fructe şi legume” – cercetare înalt apreciată de Consiliul științific specializat din Kiev, Ucraina. În 1991 i se conferă titlul didactic de profesor universitar.

Pe parcursul activității sale, profesorul Victor Vangheli a elaborat şi a editat peste 100 de lucrări științifice – monografii, manuale, articole ştiinţifice, rezumate și teze ce au fost publicate în reviste de specialitate şi în culegeri tematice atât în ţară, cât şi peste hotare. A fost redactor ştiinţific la mai multe culegeri de lucrări, materiale pentru congresele, conferinţele ştiinţifice și simpozioanele igieniştilor din Republica Moldova. Sub îndrumarea sa și-au susținut tezele un doctor habilitat și patru doctori în științe medicale. 

Concomitent cu activitatea la catedră, profesorul Vangheli a exercitat și funcții publice: membru al Consiliului ştiinţific al Institutului Ştiinţific de Igienă şi Epidemiologie, al Consiliului ştiinţific al Centrului Naţional Ştiinţifico-Practic de Medicină Preventivă, preşedinte al Comisiei de atestare a medicilor-igienişti din Republica Moldova, Comisiei Superioare de Atestare, membru al Senatului USMF „Nicolae Testemiţanu”, membru al Consiliului Facultăţii de Medicină Preventivă, membru al colegiilor de redacţie ale revistelor „Curierul medical”, „S.O.S.” ș.a.

Pedagog de excepție și valoros om de ştiinţă, reprezentant al elitei medicale din țară – profesorul Victor Vangheli a rămas în amintirea celor care l-au cunoscut un model de muncă titanică, verticalitate, profesionalism și corectitudine.

 A încetat din viaţă la 18 august 1997.

victor vangheli
usmf
comemorare victor vangheli
Catedra de igienă
toxicitatea hexaclorbutanului
Igiena muncii în agricultură

Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.

SOCIAL MEDIA

Comentarii