La mulți ani profesorului Gheorghe Ciobanu!
- 788 просмотров
La cea de-a 70-a aniversare, comunitatea academică a Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova adresează profesorului Gheorghe Ciobanu cele mai calde felicitări, urări de bine, sănătate și succese remarcabile în domeniul profesat.
Firea dumnealui senină, erudiţia, spiritul analitic şi intenţia de a veni în ajutorul suferinzilor îl definește drept un distins specialist în urgențe medicale. Datorită competenței și calităților sufletești deosebite este apreciat și respectat de colegi, discipoli și întreaga comunitate medicală.
A reușit, cu înalt profesionalism și entuziasm, să promoveze Alma Mater atât în țară, cât și peste hotare. Fiind mereu preocupat de dezvoltarea serviciului de Asistenţă medicală urgentă din țară, a efectuat cercetări ştiinţifice importante, publicate ulterior în ediţii periodice de prestigiu de nivel naţional şi internaţional. De asemenea, a stabilit legături de colaborare cu multe instituții similare din alte țări, dezvoltând proiecte și consolidând astfel sistemul național de sănătate.
A pus accent pe formarea continuă a specialiştilor de la catedra pe care o conduce prin dezvoltarea competențelor profesionale, oferindu-le suport și în procesul didactic. Atenția și grija dumnealui pentru studenții și medicii-rezidenți, pe care îi îndrumă cu dragoste şi exigenţă, denotă abilităţile unui profesor de vocaţie.
Pe parcursul anilor de activitate, i-au fost încredinţate responsabilităţi şi sarcini de mare răspundere, pe care a reuşit să le îndeplinească în mod remarcabil, demonstrând aptitudini organizatorice şi abordări intelectuale deosebite. Pentru merite remarcabile în domeniul sănătății publice, a fost decorat cu ,,Ordinul de Onoare”, ,,Eminent al Ocrotirii Sănătății”, medaliile ,,B. M. Behterev”, ,,N. I. Pirogov”, Marea Medalie a Academiei de Ştiinţe Medicale din Franţa și Medalia „Dimitrie Cantemir” a Academiei de Ştiinţe a Moldovei.
Distinse Profesore, cu prilejul acestui eveniment onorabil, ne exprimăm aprecierea și gratitudinea pentru profesionalismul Dumneavoastră în formarea medicilor și dezvoltarea sistemului de sănătate din țară. Vă dorim multă sănătate și să activați cu aceeași energie, pasiune și devotament față de profesie, să aveţi parte de bunăstare, bucurii și împliniri alături de cei dragi.
La mulți ani binecuvântați!
Rector Emil Ceban,
profesor universitar, dr. hab. șt. med.
Președintele Comitetului Sindical
al angajaților USMF „Nicolae Testemițanu”
Sergiu Berliba, conferențiar universitar, dr. șt. med.
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii