La mulți ani profesorului universitar Grigore Friptuleac!
- 146 просмотров
Comunitatea academică a Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” adresează sincere felicitări, profesorului universitar Grigore Friptuleac cu prilejul consemnării onorabilei vârste de 80 de ani, dorindu-i multă sănătate, pace și bunăstare.
Cu mare responsabilitate și înalt profesionalism Domnia Sa continuă să-și dedice viața Almei Mater, reușind să înscrie „file de aur” în istoria medicinei autohtone și a universității noastre.
Profesorul Friptuleac reprezintă un nume sonor în mediul comunității academice grație abilităților manageriale și didactice deosebite cu care este înzestrat, precum și a aportului semnificativ la dezvoltarea sănătății publice. Modelul de activitate și dedicare nobilei profesii de medic i-a fost inspirat de către eminenții profesori Nicolae Testemițanu și chirurgul pediatru Natalia Gheorghiu, cu care a avut onoarea să activeze la începutul carierei, precum și de către renumiții chirurgi Eva Gudumac, Boris Curajos, Nicolae Șavga, Petru Moroz și alții.
În persoana Domniei Sale regăsim un profesionist desăvârșit în domeniul sănătății publice, grație muncii și perseverenței, dar și a pasiunii pentru acest domeniu al medicinei, devenind un reper profesional și moral pentru colegi și studenți.
Domnia Sa a condus cu responsabilitate, în calitate de decan, Facultatea de Medicină Preventivă, apoi timp de optsprezece ani – Catedra de igienă, punând în valoare experiența didactică, practică, științifică și cea de manager în procesele de instruire la toate nivelurile de studii: universitar, postuniversitar și de educație medicală continuă.
Un merit aparte îi revine pentru inițiativa de relansare a programului de studii Sănătate publică la USMF „Nicolae Testemițanu”. De asemenea, a contribuit la perfecționarea programelor de studii universitare, de rezidenţiat, a elaborat teste pentru studenți, medici rezidenți și pentru pregătirea postuniversitară a medicilor de familie. Activitatea științifico-didactică este una vastă și cu adevărat impresionantă: peste 500 de lucrări ştiinţifice, inclusiv 8 monografii, 12 invenţii, 12 manuale, 4 compendii, 10 ghiduri practice și peste 30 de elaborări metodice pentru studenți și medicii rezidenți. A tradus din limba rusă în română manualul „Igiena comunală” (1992). A fost conducător științific la 11 teze de doctor şi la două – de doctor habilitat în științe medicale.
Rezultatele științifice obținute au fost prezentate la forumuri naționale și internaționale, fiind apreciate cu medalii și premii valoroase. Pentru publicarea monografiei „Igiena muncii în agricultură”, în calitate de coautor, ați obţinut titlul de laureat al Premiului F. Erisman al Academiei de Ştiințe din Rusia.
Domnia Sa este inițiatorul unei direcţii ştiinţifice complexe la catedră cu titlul „Influența factorilor profesionali și ecologici asupra sănătății populației”, ce include compartimente de bază din domeniile igienei: muncii, mediului, copiilor și alimentației, implementând o serie de practici noi în acest domeniu cu suportul Ministerului Sănătăţii al Republicii Moldova. A participat la elaborarea Legii privind supravegherea de stat a sănătăţii publice, regulamentelor, recomandărilor metodice etc.
Pentru merite deosebite în dezvoltarea ocrotirii sănătății, contribuție substanțială la pregătirea specialiștilor de înaltă calificare și activitate metodico-didactică și științifică remarcabilă, a fost apreciat cu titlul onorific Om Emerit, „Ordinul de Onoare” și Medalia aniversară a USMF „Nicolae Testemițanu” 75 de ani de calitate, excelență și performanță.
Сu ocazia octogenarului, adresăm cele mai sincere felicitări și urări de sănătate, pace și liniște sufletească, forțe noi și energie creatoare, bunăstare și împliniri alături de oamenii dragi.
La mulți ani viguroși!
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii