La mulți ani conferențiarului universitar Maria Robu

Published: 01.10.2023

Maria RobuComunitatea Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova adresează felicitări cordiale conferențiarului universitar Maria Robu de la Disciplina de hematologie, Departamentul Medicină Internă, cu ocazia împlinirii onorabilei vârste de 75 de ani, dorindu-i multă sănătate, liniște sufletească și bunăstare, să se bucure de apreciere și respect din partea colegilor, discipolilor și a pacienților.

Conferențiarul universitar Maria Robu reprezintă o figură emblematică a medicinei autohtone, care contribuie la formarea specialiștilor în medicină, preponderent în domeniul hematologiei, la acordarea asistenței medicale pacienților cu boli hematologie și la dezvoltarea sistemului național de sănătate.  

S-a născut la 1 octombrie 1948 într-o familie de intelectuali din satul Zîrnești, raionul Cahul. În anul 1966 a absolvit cu medalie de aur Școala nr. 2 din orașul Cahul și devine studentă la Facultatea de Medicină a Institutului de Stat de Medicină din Chișinău. După absolvirea Institutului, își continuă studiile în internatură (1972-1973) la specialitatea Medicină internă în cadrul Spitalului Clinic Republican, ulterior fiind angajată în funcția de medic hematolog la Institutul de Cercetări Științifice în Oncologie din Republica Moldova, avându-l ca mentor pe profesorul Ion Corcimaru – fondatorul serviciului hematologic în Republica Moldova. În perioada 1976­-1979 și-a continuat studiile postuniversitare prin doctorat la Centrul Ştiinţific Unional de Oncologie  al Academiei de Ştiinţe Medicale al URSS din oraşul Moscova, unde a susţinut teza de doctor în științe medicale cu tema  „Clinica și tratamentul limfoamelor non-Hodgkin cu afectarea primară a inelului limfatic Waldeyer”, conducător științific fiindu-i profesorul Gh. Kruglova.

Între anii 1980­-1991 a activat în calitate de cercetător ştiinţific superior în Departamentul Hematologie al Institutului Oncologic din Moldova. 

Din anul 1991 activează în funcţia de conferenţiar universitar la Catedra de hematologie și terapie de campanie a Universității de Stat de Medicină  şi  Farmacie  „Nicolae Testemiţanu”, subdiviziune reorganizată în anul 1994 în Catedra de hematologie, oncologie și terapie de campanie, în anul 2013 – Catedra de oncologie, hematologie și radioterapie, iar din 2017 – Disciplina de hematologie în cadrul Departamentului Medicină Internă. 

În perioada 2017-2022 a îndeplinit funcția de șefă a Disciplinei de hematologie. Fiind înzestrată cu har pedagogic ereditar, prelegerile sale trezesc mereu interesul studenților prin profunzimea și veridicitatea informațiilor, coerența expunerii, exemplele aduse, aplicarea celor mai eficiente mijloace tehnice. Prin intermediul prelegerilor și a orelor practice, studenții, medicii rezidenți și beneficiarii cursurilor de educație medicală continuă sunt informați despre cele mai noi rezultate științifice în domeniul hematologiei. În funcția de șef de disciplină a fost mereu preocupată de consolidarea personalului științifico-didactic și îmbunătățirea bazei tehnico-materiale. Sub conducerea dumneaei, au fost actualizate programe analitice și ghiduri de lucru de specialitate la facultățile Medicină nr. 1 și Medicină nr. 2, lucrări instructiv-metodice, teste pentru evaluarea cunoștințelor studenților și a medicilor rezidenți ș.a. 

Conferențiarul universitar Maria Robu ne demonstrează că numai prin muncă asiduă se pot obține rezultate remarcabile. Concomitent cu activitatea pedagogică, ea își exercită funcțiile clinice în calitate de consultant al Secției de hematologie nr. 2, efectuând regulat vizite și oferind consultații bolnavilor internați la Institutul Oncologic, și în alte instituții medico-sanitare de nivel municipal și republican din țară.

Simultan cu activitățile clinice și organizatorice, efectuează studii de cercetare privind particularităţile clinico­morfologice, localizarea focarului primar tumoral, tratamentul limfoamelor  non­Hodgkin  în  aspect  de  vârstă ș.a. 

Rezultatele științifice obţinute au fost publicate în 210 lucrări,  reviste şi materiale ale congreselor și conferinţelor naţionale şi internaţionale (România, Serbia, Rusia, Marea Britanie), o monografie, 21 de inovaţii în domeniul hematologiei implementate în practica medicală şi 12 elaborări metodice.

A fost președinte a Comisiei de specialitate a Ministerului Sănătății. Actualmente, Maria Robu este vicepreședinte al seminarelor științifice de profil Hematologie și hemotransfuzie, oncologie și radioterapie și Boli interne. 

Cu prilejul frumoasei aniversări, îi dorim dnei conferențiar Maria Robu multă sănătate, pace și armonie, prosperitate și noi realizări în plan personal și profesional. 

La mulți ani viguroși!

maria robu
usmf
a 75-a aniversare
Disciplina de hematologie
Maria Robu
confrentiar universitar

Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.

SOCIAL MEDIA

Comentarii