La mulți ani profesorului universitar Alin Bour!
- 12 просмотров
Comunitatea academică a Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” adresează cele mai sincere felicitări și urări de sănătate profesorului universitar Alin Bour, doctor habilitat în științe medicale, șef al Catedrei de chirurgie nr. 5, personalitate remarcabilă a chirurgiei autohtone, cu ocazia împlinirii a 60 de ani de la naștere.
Prin activitatea sa didactică și științifică, profesorul Alin Bour contribuie substanțial la formarea generațiilor de medici specialiști și la dezvoltarea chirurgiei în Republica Moldova, fiind un model de excelență profesională, dedicare și integritate academică, și un promotor al valorilor, precum perseverența, pasiunea pentru cunoaștere și cercetare, disciplina și onestitatea.
Ascensiunea profesională în plan didactic a dlui Bour începe în anul 1993 – de la funcția de asistent universitar în cadrul catedrelor de chirurgie a USMF „Nicolae Testemiţanu”, la conferențiar universitar în anul 2002 și – profesor universitar în anul 2013.
Datorită excelenței, spiritului inovativ, responsabilității și abilităților manageriale a îndeplinit funcția de șef al Catedrei de chirurgie la Universitatea Liberă Internaţională din Moldova, iar în perioada anilor 2007-2015 – șef al Cursului chirurgie în cadrul Facultăţii de Stomatologie a Almei Mater, care din anul 2015 este reorganizat în Catedra de chirurgie nr. 5, pe care o conduce până în prezent. Este de remarcat aportul esențial în modernizarea procesului didactic, prin aplicarea unor metode avansate de instruire.
În toată activitatea sa, profesorul Bour a demonstrat capacități extraordinare pentru cercetarea științifică, confirmate prin tezele de doctor și doctor habilitat în științe medicale, susținute cu succes în anii 1993 și 1999, la Moscova. Totodată, resurse documentare valoroase pentru studenți și tinerii medici sunt cele două monografii semnate de Domnia sa, 154 de publicații științifice, 7 elaborări didactice pentru studenți, 5 certificate de inovator, 5 acte de implementare și raportate în peste 55 de comunicări orale și postere la diverse forumuri științifice naționale și internaționale, ce contribuie semnificativ la îmbogățirea științelor medicale autohtone. Sub îndrumarea sa, trei tineri cercetători au susținut cu succes teza de doctor în științe medicale, iar alți șapte sunt în proces de pregătire a tezelor de doctor.
Timp de aproape patru decenii, profesorul Alin Bour inspiră și contribuie la formarea tinerilor specialiști – studenți și medici rezidenți, ghidează și susține colegii – medici chirurgi, contribuind la dezvoltarea învățământului superior medical și a științelor medicale, și la salvarea de vieți omenești, prin transferul continuu de cunoștințe și practici avansate în domeniu, promovarea valorilor profesionale, aplicarea inovațiilor și rezultatelor științifice în activitatea clinică.
Prin dăruirea sa profesiei și calitățile sale umane, profesorul Bour reprezintă un reper incontestabil în comunitatea universitară și cea medicală. Zilnic demonstrează măiestria chirurgicală, dublată de o inimă caldă și un suflet dedicat pacienților. Amalgamul vast și complex de intervenții chirurgicale pe care le efectuează cu succes – în patologiile peretelui abdominal, digestive, vasculare, endocrine și proctologice – alături de experiența acumulată în cadrul stagiilor internaționale, îl plasează în rândul celor mai distinși și respectați chirurgi.
Profesorul Alin Bour este o personalitate de înaltă ţinută profesională, un dascăl de vocație ce nu cunoaște limite de timp sau oboseală, care integrează empatia, generozitatea, modestia, perseverența, verticalitatea, bunăvoința, spiritul vizionar, îmbinând echilibrat competența, exigența și umanitatea.
Cu prilejul frumoasei aniversări, îi adresăm cele mai alese urări de bine și sănătate, pace și liniște sufletească, dragoste și bunăstare, realizări profesionale și împliniri personale, noi proiecte inovatoare, să se bucure de respect și apreciere din partea colegilor, discipolilor și a pacienților.
La mulți ani prosperi!
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii